Leonardo da Vinci a fost un spirit multilateral şi titanic. Lucrările lui, în vaste domenii, l-au consacrat ca pe un deschizător de drumuri. A fost, poate, spiritul cel mai vulcanic al Renaşterii... O Renaştere care nu a dus lipsă de genii. A fost "Primus inter pares" - primul între egali. Dar, paradoxal, singura contribuţie prin care el este cunoscut şi ţinut minte de către mulţi contemporani, este Gioconda - Mona Lisa, portretul cel mai celebru de femeie, cel mai reprezentativ şi cel mai vândut. Cine priveşte acest portret, nu poate să nu exclame: Scumpo! Normal, prin anii '60, tabloul era asigurat pentru suma de 30 de milioane de dolari... dar astăzi...? Paradoxul lui Leonardo vine de aici: El, un homosexual, a pictat cel mai genial portret de femeie! Încearcă şi cu o femeie! - parcă auzim o parlamentară de pe la noi. Tatăl său, Pierro da Vinci, avusese 4 soţii şi 12 copii; ultima dată se căsătorise la vârsta de 60 de ani, iar cu cea de-a patra soţie avusese 6 copii!, în fine, murise la 76 de ani. Deci, genetic, homosexualitatea lui Leonardo nu se poate explica. Nu o explic, dar o urăsc! Încerc să fac o dihotomie între Leonardo - artistul şi Leonardo - (h)omul. Privind portretul Monei, al Giocondei, intrii în starea de reverie, de graţie, muzica sferelor te înconjoară, toate zeiţele Olimpului, în frunte cu Diana şi Afrodita, dansează în jurul tău ca nişte fluturi albi şi încerci, să ghiceşti, printre fragmentele de dans - dansul fiind o expresie verticală a unei dorinţe orizontale - ce se ascunde în spatele zâmbetului enigmatic al Monei. Ce se ascunde? Un posibil mesaj adresat bărbaţilor, ştiut fiind că Femeia este Universul în care bărbatul rătăceşte ca o stea căzătoare. Priveşti tabloul şi nu poţi decât să gândeşti: "Giocondă, care-mi dai puterea/ Să înfrunzesc, ca un copac/ Cum să te fac, să auzi durerea/ Mărturisirilor ce-ţi fac?/ Cum să te fac să iei aminte,/ Acele simţăminte mari/ Ce-ţi pot vorbi, nu prin cuvinte,/ Ci-n graiul liniştilor mari?/ Nu plânge; asta este viaţa -/ Tristă, mai mult sau mai puţin/ Te rog ca să-mi ascuţi povaţa/ Şi viaţa nu-ţi va fi un chin: Mereu, mereu să fii frumoasă,/ Şi de la viaţă să iei totul/ Căci El, nu ştim cât ne mai lasă,/ Ca să-i urmăm mereu Cuvântul/ Ca să-I călcăm mereu Pământul.../ Căci El, făcut-a pe femeie,/ Spre a-ntări Cuvântul Său:/ Mă regăsesc în toate, şi-n femeie,/ Eu, singurul, şi Unul Dumnezeu!!!"
Parca te vad pe scena, frumos si nevinovat Luceafar, cu Neluta alaturi... Ce frumos era! Mi-e dor de vremurile acelea, cand intelegeam asa putin din toate. Ca si atunci, am pastrat aceeasi admiratie pentru mintea, talentul si puterea ta de a o lua mereu de la capat... Drum cat mai frumos si sa-ti dea Domnul si puterea de a intelege si de a ierta dincolo de orice logica, vazandu cu aceeasi ingaduinta blanda imperfectiunea dureroasa si incercarea de a intinde punti peste timp. Domnul e mereu aproape, bland si iertator. Dac-as putea, prin El ti-as darui toate bucuriile adevarate ale lumii... La multi ani, frumusete! Ligia
Parca te vad pe scena, frumos si nevinovat Luceafar, cu Neluta alaturi... Ce frumos era! Mi-e dor de vremurile acelea, cand intelegeam asa putin din toate. Ca si atunci, am pastrat aceeasi admiratie pentru mintea, talentul si puterea ta de a o lua mereu de la capat... Drum cat mai frumos si sa-ti dea Domnul si puterea de a intelege si de a ierta dincolo de orice logica, vazandu cu aceeasi ingaduinta blanda imperfectiunea dureroasa si incercarea de a intinde punti peste timp. Domnul e mereu aproape, bland si iertator. Dac-as putea, prin El ti-as darui toate bucuriile adevarate ale lumii... La multi ani, frumusete! Ligia
RăspundețiȘtergereluceafarul e cam batriior. ligia balu ,nu crezi?
RăspundețiȘtergere