luni, 3 mai 2010

Două zile de sărbătoare pentru comuna Bălăciţa

Alina Abagiu

Petrece şi voie bună în zilele de 1 şi 2 mai pentru locuitorii comunei Bălăciţa. Începând de astăzi se va da stratul la cea de-a doua ediţie a "Zilelor Bălăciţei" şi timp de două zile, pe scena amplasată în centrul localităţii vor urca diferiţi interpreţi de muzică populară care au fost aduşi de autorităţile locale pentru încântraea publicului. Cu numai 10.000 de lei alocaţi de la bugetul local, primarul din Bălăciţa, Constantin Vlăduţi, va aduce pe scenă interpreţi renumiţi de muzică populară. Ediţia din 2010 a Zilelor Bălăciţei vor face şi inaugurarea noului sediu al primăriei.
Pe lângă manifestările cul­tu­rale şi sportive nu vor lipsi de la această sărbătoare co­mer­­cianţii de mici şi bere. Amatorii de mu­zi­că şi voie bună sunt aşteptaţi începând cu ora 09.00, astăzi 1 mai 2010, şi până duminică seară, pe pla­toul târgului comunal din Bă­lă­ciţa se organizează fes­tivităţi cu invitaţi de renume ai muzicii populare: Constan­tin Enceanu, Marius Măgu­rea­nu, Filuţa Bogdan, Marcu Ni­colici, Liliana Popa, Manuela Mo­tocu, Aneta Şişu, Vica Gră­dinaru cu formaţia şi alţi so­lişti.
Nici cei mici nu au fost uitaţi, elevii şcolilor comunei Bă­lăciţa vor susţine un pro­gram artistic cu scenete de tea­tru, cântece şi dansuri po­pu­lare. Tot sâmbătă, începând cu ora 10.00, se va desfăşura sluj­ba religioasă oficiată de un so­bor de preoţi din comună pen­tru inaugurarea noul sediu al Primăriei Bălăciţa.
„Am deosebita plăcere să invit toţi cetăţenii în zilele de 1 şi 2 mai 2010, în comuna noas­tră la cea de-a II-a ediţie a Zilelor Bălăciţei. Îmi doresc să ne fiţi oaspeţi în aceste zile de sărbătoare, să împărţim bu­curia tradiţiilor şi obiceiurilor lo­cale într-o atmosferă îmbie­toa­re de distracţie alături de in­vitaţi deosebiţi, care ne vor cân­ta şi încânta cu muzică şi voie bună. Pe parcursul vizitei dumneavoastră în comuna noastră vă asigur de toată aten­ţia şi ospitalitatea mea şi a ce­tăţenilor.”, a declarat primarul Bălăciţei, Constantin Vlăduţi.
Începând din luna mai locuitorii din comuna Bălăciţa se pot mândri cu un sediu nou de primărie care se învârte după soare. Noua primărie are toate dotările şi nu îi lipseşte nimic. În vechiul sediu al primăriei nu mai putea funcţiona deoarece clădirea a fost revendicată şi câştigată de proprietar şi mai mult decât atât în fiecare lună se plătea chirie 200 de euro. Iniţial, în mandatul tre­cut când primar era Bă­lăşoiu Cons­tan­tin, clădirea a fost cumpărată cu aproximativ 4,5 miliarde de lei vechi de la un proprietar. Ini­ţial a fost a fostei Coo­pe­rative de Consum (COOP), apoi a cumpărat-o un pro­prie­tar după care Pri­măria Bălăciţa a achiziţionat-o.
„Noua clă­dire a pri­măriei, pe care o vom ina­ugura sâmbătă, este mo­dernă. Are gresie, faianţă, par­chet, uşi de termopan şi ca­mere su­fi­ciente pentru tot per­sonalul pri­măriei, este vor­ba de clă­direa fostului ma­gazin uni­versal. Are parter şi un etaj. Noi în actualul mandat am fă­cut un proiect de recom­par­timentare şi din septembrie anul trecut ne-am apucat de lu­crarea de amenajare. Ne-a cos­tat în jur de două miliarde de lei vechi. Bălă­ciţa nu avea sediu propriu de primărie. Noi funcţionam într-o clădire veche, ce a fost re­vendicată şi câştigată de pro­prietar şi plăteam chirie 200 de euro. Aşa că avem o dublă bucurie sâmbătă şi duminică. Vom inaugura noul sediu al primăriei şi vom pe­trece împreună la ediţia a doua a zilelor Bălăciţei prin cân­­tec, joc şi voie bună", a declarat viceprimarul din Bălăciţa.
Săr­bătoarea "Zilelor Bălăciţei" se va încheia cu un foc de artificii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu