luni, 3 mai 2010

Sexul on-line


sexologul de servici

Sex în grup, sex pervers, sex perfect. Fără complicaţii, fără remuşcări, boli sau sarcini nedorite, fără migrene, conversaţii "de după" şi inhibiţii. Acestea sunt avantajele pe care sexul virtual le oferă şi tot mai mulţi oameni din întreaga lume aleg orgasmele din faţa calculatorului, în schimbul celor din dormitor.
Pentru cei care nu au un partener stabil sau vor să încerce experienţe inedite, sexul pe Internet pare varianta ideală.
Înlăturarea inhibiţiilor şi a complexelor, datorată identităţii ascunse în spatele unui ID, poate face din sex o experienţă minunată. Atenţie însă, am spus "experienţă" şi nu "obicei", pentru că, în acest caz, ce e mult strică. Dependenţa de sexul virtual distruge pasiunea din dormitor şi poate aduce insatisfacţii în viaţa reală. Dacă cele mai multe femei încearcă ocazional sexul pe Internet, din curiozitate şi pentru a-şi satisface într-un mod simplu fanteziile, bărbaţii sunt mult mai vulnerabili în faţa acestei capcane. Un documentar realizat de BBC arata ca dependentă de sexul virtual la bărbaţi a ajuns la cote alarmante. Numărul bărbaţilor care intră pe site-uri porno sau pe chat-uri erotice a crescut foarte mult în ultima vreme. În cazuri extreme, din cauza acestei obsesii, bărbaţii ajung în pragul disperării, îşi pierd locul de muncă, prietenii şi partenera de viaţă.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în mirajul Internetului sunt atraşi şi copiii. În Marea Britanie, un copil din cinci a intrat pe cel puţin un site porno sau a purtat o conversaţie cu caracter erotic pe Internet.
Mai mult de o treime dintre minorii englezi au fost atraşi în discuţii sexuale în lumea virtuală. De cele mai multe ori, copiii nu mărturisesc părinţilor aceste experienţe şi unii chiar ajung să-şi dea întâlniri reale cu pedofilii cunoscuţi pe Internet. Consecinţele sunt grave şi binecunoscute.
Sexul real vs sexul virtual
Primul şi poate cel mai mare pericol al relaţiilor virtuale este ieşirea din realitate, acest "virtual" care ne atrage pentru că face totul posibil, pentru că "transforma" realitatea după plăcerea noastră.
Mulţi susţin că sexul on-line este o formă de infidelitate. Există numeroase voci care spun că, deşi nu există contact fizic, sunt multe emoţii puternice la mijloc, care pot duce la stres conjugal, în special când cybersex-ul se transformă într-o adevărată poveste de dragoste pe internet. În America s-au înregistrat foarte multe cazuri în care adulterul on-line a dus până la urmă la divorţ. Protecţia anonimatului poate încuraja indivizii periculoşi (în special pedofilii), care îşi vânează partenerii pe internet. Pot să declare că au orice vârsta sau sex şi să îşi aranjeze întâlniri cu potenţiale victime.
Cu toate acestea sexul virtual are avantajele lui. Îţi poţi satisface dorinţele sexuale fără să-ţi mai faci griji privind bolile
cu transmitere sexuală, tocmai de aceea este un experiment sigur pentru tineri. În plus, oamenii care suferă de boli grave transmisibile prin actul sexual pot face cybersex şi astfel pot simt plăcerea fără să-şi pună partenerii în pericol. Le permite partenerilor din cuplurile care trebuie să trăiască o vreme la distanţă să aibă momente de intimitate. Iar rolul nu e de neglijat: ajuta la menţinerea dimensiunii sexuale a relaţiei.
Te ajută să îţi dai frâu liber fanteziilor şi să mărturiseşti acele scenarii la care tot visai, dar pe care nu ai putut să le pui în practică împreună cu partenerul tău, fie pentru că îţi era ruşine, fie pentru că acesta nu voia, fie pentru că erau prea riscante.
Pe cei timizi sau prea nesiguri pe ei îi ajută să meargă la întâlniri ori să aibă relaţii sexuale. Unii terapeuţi chiar le recomanda acestora să intre pe chat şi să exerseze flirtul sau să se antreneze pentru a învăţa cum să ceară ce vor în pat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu