luni, 3 mai 2010
Măgar să care scaune în spate?
Bârfa
Stadionul şi tribuna, două surse nesfârşite de inspiraţie pentru mine. Constantin Gherghe, primarul care a adus Craiova la Severin, i-a aplicat o corecţie verbală subalternului său din primărie, dar care este şi şeful primarului pe linie de partid. Mircea Grosu, care a pus fundul, politic, pe toate invitaţiile mass-media de la masa presei pentru meciul cu Unirea, a fost trimis, nu la origini, sau poate în gând i-a zis ce i-a zis primarul, a fost trimis să conducă o turmă de oi. "Măgarule, bă măgarule, nu ţi-e ruşine-Măgarule", e uite aşa l-a alintat Gherghe pe Grosu, de faţă cu zeci de oameni, care au rămas cu gurile căscate nu ca la dentist, ci ca la avocat.
Cu gurile căscate şi cu picioarele umflate, pentru că Adrian "mititelu" de la Craiova, nu a înţeles că nu-i moşia lui tăică-su aici (la stadionul nostru municipal), încât "tuciuriul" să-l ridice în piciore pe al de nea Gore şi Manofu. Băi, cum stăteau ăştia în poziţie de drepţi în faţa "mititelului" bineînţeles flancat de gorile! Păi bine mă, noi te primim ca pe un musafir la noi acasă şi tu te uiţi să pui mâna pe casa noastră acum, "mititel nerecunoscător ce eşti".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu